În decursul anului 2008, toată lumea a simţit ce înseamnă un rally în bear market: speranţă şi optimism care dispar peste noapte şi la propriu şi la figurat. Când acţiuni de mâna a doua şi a treia, cu scăderi de 90%, cresc cu 12-15% la început de an în contextul pieţei actuale, este normal să te întrebi „Cine vrea să pună capcana?“ Important este nu să ştii cine, ci să sesizezi divergenţa, „zgomotul“ şi să nu cazi în ea. Evident că timpul este singurul care va decide ce a fost la început de an în piaţa românească, dar, privind în trecut, a fost o capcană.
Şi în 2009, psihologia celor care participă în piaţa românească va fi influenţată de ce se întâmplă în cea americană. Pentru unii, s-a ajuns la bottom, lucrurile se întorc, vine planul de stimulare şi pe cai, la curse. Alţii, în schimb, anunţă vremuri mai proaste şi low-uri cum nu au fost de mult timp. Rămân în ultima tabără pentru banalul motiv (mai sunt şi altele) că, până acum, nu a existat panică urmată de capitulare.
Pe graficul săptămânal, S&P 500 se află într-un bear flag, similar cu altele din perioada căderii din 2007. De regulă, preţurile rup suportul şi înregistrează valori mai scăzute. Pentru moment, aşteptăm ruperea suportului, dar depăşirea scurtă şi revenirea indicelui sub 921 de puncte nu anunţă trendul mult aşteptat la 1.008 puncte (era vorba tot de un rally în bear market). Oscilatorul RSI dă semne slabe de rateu sub 40, care este un suport pentru orice trend bullish. Este prea devreme să spunem mai multe despre acest rateu, dar situaţia în care cele două medii ale RSI se află în scenariu negativ întăreşte posibilitatea unui prim nou segment către minimele din decembrie.
Cu siguranţă ca low-ul din noiembrie la 741 puncte va fi violat cu un obiectiv în jur de 600 de puncte. Cum va arăta BET-FI la acele valori?
* bull trap: semnal fals indicând că trendul în scădere este gata să devină unul pozitiv, când de fapt se pregăteşte pentru o nouă scădere
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu