miercuri, 7 ianuarie 2009

Premiera politica mondiala: omul si ministerul

Pentru prima oară-n istoria recentă, Guvernul a înfiinţat, în interiorul Pa­latului Victoria, un minister pentru o singură persoană. Fiindcă Elenei Udrea i se părea că n-are unde să vegete­ze intelectual şi să-şi cazeze grupurile de interese, iar lui Traian Băsescu îi era tea­mă să-l lase nesupravegheat pe Emil Boc, două etaje ale Guvernului au fost evacuate, în ultima zi a anului trecut, pe baza unui bileţel. Cea care-l acuza la televizor, în gura mare, pe fostul premier liberal de corespondenţa pe bileţele cu preşedinte­le în funcţie a ajuns, tot prin intermediul unui bileţel, scris de noul premier de­mo­crat-liberal, stă­până peste ceva mai puţin de jumătate din clădirea Executivului. Ca să nu se sim­tă cumva singură în imensitatea cu­loa­re­lor şi să n-o sperie ecoul, men­­torul său po­litic i-a trimis-o, la aco­pe­rirea pe schimburi a filajului lui Emil Boc, pe post de se­cretar general al Guvernului, pe Da­ni­ela Andreescu. Astfel, absolut întâm­plător, agenda şedinţelor de guvern va fi fă­cută, de acum încolo, de fosta mână bionică a legen­darului Dorin Cocoş în Ministerul Muncii. Pasionată de par­cări şi de afaceri­le imobiliare până-n su­fle­tul ei generos decoltat, Elena Udrea şi-a desă­vâr­şit, în doar şase ani de carieră, par­ve­nirea po­litică. Ca un iepuraş pufos, a făcut ţup-ţup şi bani cu lopata pe tra­se­ul PSD – PNL – Cotroceni – PD-L şi, într-un final dramatic, după ce s-a consacrat prin parcurile Sectorului 6 în luptă dreaptă cu Lu­miniţa Anghel, i-a picat la zar un minister. Fiindcă suntem prea puţini oameni de valoare-n ţara asta ca să ne certăm în­tre noi, nu-i aşa?

Niciun comentariu: