Primul a inceput inca de anul trecut demersurile pentru preluarea portofoliului Fabian (din care face parte proiecte de tip office si rezidential finalizate sau in faza avansata de executie, cu amplasamente foarte bune), dupa ce cu cateva luni in urma, Patriciu vorbea despre o criza de capital, financiara si imobiliara care va afecta Romania. Nu puteai sa nu banuiesti in spatele acestor declaratii intentia de a influenta piata imobiliara. Cel mai optimist scenariu acum este acela ca preturile pe anumite segmente (cum este cel de office), au atins pragul de jos si nu vor mai cunoaste scaderi semnificative, din moment cel un om de afaceri influent cum este Dinu Patriciu oferteaza acest portofoliu cu dublul valorii de pe bursa. Mai mult, a lasat deschisa portita pentru viitoarele investitii imobiliare.
Croita parca dupa acelasi tipar, strategia de investitii a omului de afaceri Dan Adamescu a fost urmatoarea: prin divizia de Real Estate a grupului TNG pe care o detine, a preluat spre finalizare proiectul Central Apartments de la Westhouse Group. Proiectul este amplasat in Constanta, in apropiere de bulevardul Tomis si cuprinde 89 de apartamente pentru clasa medie si peste medie. Vestea preluarii a aprut la cateva zile dupa ce omul de afaceri anuntase intr-o importanta publicatie de business ca isi amana investitiile imobiliare pentru anul viitor si ca in prezent se afla in asteptare. Sa fie acesta un tipar pe care il vor urma si alti oameni de afaceri: zvonistica, demna sa manipuleze piata, apoi achizitii de proportii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu