Companiile mici si medii au depus proiecte ce solicita o finantare de 14,1 mil. euro (60,7 mil. lei) din fonduri europene pentru implementarea de sisteme IT de management al afacerilor si pentru dezvoltarea de solutii online, ceea ce reprezinta 56% din suma totala disponibila, de 24,9 mil. euro (107 mil. lei).
“Este rata maxima de absorbtie pentru acest domeniu. In acest moment, nu putem estima rata de absorbtie pe termen lung, avand in vedere faptul ca perioada de programare a Fondurilor Structurale se va incheia in 2013”, a precizat pentru Business Standard Victor Panzaru, director general pentru Fonduri structurale in cadrul Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale.
In total, 238 de companii au depus proiecte pentru a-si finanta investitiile in sistemele IT si in solutii online, printre care Lasting Systems, Avitech (furnizor de solutii integrate pentru domeniile audio-video), Brinel (furnizor de solutii IT din Cluj) sau Eta2U (furnizor de produse si servicii IT din Timisoara).
Lasting Systems, companie cu activitati in domeniul IT, cu afaceri de 27,5 mil. euro, a depus un proiect pentru a obtine aproximativ 10.000 de euro (47.160 de lei).
“Elaborarea proiectului a inceput cu o luna inainte de depunere. Singurele cheltuieli pe care le-a presupus realizarea si depunerea proiectului au fost cele legate de resursele umane implicate - toti, angajati ai grupului”, potrivit lui Horatiu Covlescu, directorul de marketing al companiei.
Potrivit reprezentantilor Avitech, banii solicitati vor fi utilizati pentru implementarea unui sistem pentru planificarea resurselor, iar elaborarea proiectului, care a fost facuta prin intermediul unei companii specializate, a durat doua saptamani. Perioada de depunere a proiectelor a fost cuprinsa intre 2 septembrie si 12 decembrie 2008.
In ceea ce priveste apelurile de proiecte lansate in cadrul primului domeniu major de interventie ce se refera la sustinerea utilizarii tehnologiei informatiei, rata de absorbtie este estimata a fi de 80%, iar pentru dezvoltarea si cresterea eficientei serviciilor publice electronice rata de accesare este estimata a fi de 100%.
Potrivit informatiilor furnizate de MCSI, numarul proiectelor depuse si banii solicitati de institutiile publice depasesc fondurile disponibile. Pentru toate cele trei domenii majore de interventie sunt disponibile 383 mil. euro, la care se adauga contributiile de la bugetul de stat, ceea ce ridica suma la putin peste 450 mil. euro. “Estimam ca valoarea contractelor de finantare pentru proiectele deja depuse la nivelul celor trei domenii de interventie va fi de aproximativ 130 mil. euro, reprezentand 28,5% din totalul fondurilor gestionate de Organismul Intermediar pentru Promovarea Societatii Informationale”, a precizat Panzaru. Romania va beneficia de fonduri structurale de circa 28-30 miliarde euro din partea UE in perioada 2007-2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu