miercuri, 4 februarie 2009

Până la 15% din salariaţii industriei alimentare ar putea fi disponibilizaţi în 2009

Până la 15% din salariaţii industriei alimentare ar putea fi disponibilizaţi în 2009, pe fondul crizei economice, a declarat luni preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA), Dragoş Frumosu.

Acesta a declarat că 10-15% din salariaţii industriei alimentare ar putea fi disponibilizaţi din cauza scăderii cererii din piaţa de profil. "Pe fondul crizei, vânzările de produse alimentare au scăzut cu circa 10-15% în luna ianuarie 2009, comparativ cu anul precedent, ceea ce duce la o reducere a producţiei şi implicit a personalului. Principalele sectoare care sunt vizate sunt sectorul berii şi băuturilor răcoritoare. De asemenea, asistăm la închideri de schimburi în industria cărnii şi a procesării laptelui!" a spus Dragoş Frumosu. Potrivit acestuia, circa 700-1.000 de angajaţi lucrează doar când sunt chemaţi de firmă şi li se va plăti circa 75% din salariu.

De asemenea, directorul general al Patronatului Naţional al Viei şi Vinului (PNVV), Ovidiu Gheorghe, a declarat că, deşi până în prezent nu există sesizări de reduceri ale personalului în industria viticolă, este posibil ca în condiţiile în care criza va continua firme mici din industrie să facă disponibilizări. Potrivit lui Gheorghe, în prezent sunt circa 500.000 de salariaţi în industria vinului. (NewsIn)

Niciun comentariu: